Dacă filmul e atât de prost, de ce să scrii despre el? Asta e o întrebare pe care şi-ar putea-o pune la un moment dat cronicarul de film. Pentru a pune în gardă victimele nevinovate, plătitoare de bilet? Nu, oricum vor avea tentaţia să vadă cu ochii lor, din pură fascinaţie a morbidului. Atunci de ce? Pentru că nu se poate abţine.

Unul dintre filmele atât de proaste încât nu te poţi abţine să vorbeşti despre el este “Fără obligaţii”. Fără obligaţii, miză, coerenţă, umor, peformanţă actoricească sau regizorală.

Însăilarea narativă ar fi următoarea: ea este frumoasă, deşteaptă, frustrată sexual şi complet incapacitată emoţional. De ce? Păi nu se ştie, pentru că scenariştilor le-a scăpat din vedere că trebuie să ofere o explicaţie credibilă pentru un persoanj cu gradul ăla de nevroză. Îşi amintesc undeva spre final, când deja nu-ţi mai pasă, şi-ncearcă să rezolve lovind manta de trei ori: ea e aşa pentru că vrea să o protejeze pe maică-sa de şocul morţii lui taică-său, maică-sa fiind, de fapt, un fel de văduvă veselă şi jucăuşă. El e un băiat simpatic şi “foarte pozitiv” aruncat în braţele dezastrului de către taică-său, care se combinase cu fosta lui prietenă. El şi ea hotărăsc să devină “sex friends”, întâlnindu-se oriunde şi oricând le dictează hormonii penibil de activi pentru nişte personaje trecute bine de adolescenţă. Urmează o secvenţă lungă, care seamănă cu un videoclip Bloodhound Gang, dar e mai puţin originală. Printr-o întorsătură de condei imposibil de anticipat, cei doi se îndrăgostesc, el încearcă să o atragă într-o relaţie cumva normală, ea o ia razna ca lovită de streche, se ceartă, se scuipă, se împacă şi trăiesc happily ever after.

Bonus: fundul lui Ashton Kutcher, pentru fete, şi fundul lui Natalie Portman, de mai multe ori, pentru băieţi.  Şi cam atât. Regia şi scenariul: complet neimportante.

Articol scris de Adriana Novac