Cred ca toti am fredonat cel putin o data in viata, cand am implinit 20 de ani melodia trupei Voltaj “Ca la 20 de ani” cu un entuziasm care trecea peste limita legala a varstei. Dar dupa numai un an, de la 21 de ani incolo, fredonam  nostalgic aceleasi versuri, privind in gol si gandindu-ne ca s-a cam terminat perioada in care nu aveam nici o grija si nici un ban si e timpul sa luam viata de guler si sa o privim direct in ochi. In fiecare zi iti zici ca de data aceasta nu mai poti trece sucar pe langa ea, facandu-i cu ochiul.

Dar oare nu ratam noi ceva, in cursa aceasta oarba de a devenii oameni mari, plini de responsabilitati si fara nici o satisfactie? Nu incurajez tipul “pierde vara”, dar eu cred ca trecem mult prea repede de la adolescenti la adulti, de la studenti la angajati, de la celibatar la familist convins, unii dintre noi pierzand una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii noastre. O perioada a exeprientelor de orice fel, a iubirilor inconstiente, a clipelor traite la maxim, a imprevizibilului si a frumusetii. Nu vorbesc de un sablon, ci vorbesc de viata asa cum este ea, daca stim din ce unghi sa o privim.

Nu am inteles niciodata de unde aceasta preocupare disperata pentru bani? Am inteles faptul ca nu putem trai fara ei, dar noi nu ne imbogatim spiritual decat cu sentimente  frumoase si nicidecum cu inca un salariu venit in cont. Va fi mereu o lupta intre a trai bogat spiritual si a trai bogat din punct de vedere material… dar tineretea vine si trece la fel de repede. Suntem la varsta in care nu mai credem cu toata puterea in basme, dar la varsta in care intelegem morala acestora: tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Si atunci, observam cu teama ca este prea tarziu, iar unica noastra dorinta va mai fi:

Tanar vreau mereu sa fiu!